După îndelungi analize în fața oglinzii și o cercetare onestă a bugetului te-ai decis. Buzele tale au nevoie de îmbunătățiri: fie vrei buzele mai conturate, fie mai voluminoase, nu discutăm aici motivele.

Ai decis, ai facut o primă vizită la medicul estetician și ai programat deja ziua în care se va desfășura intervenția. Ai ales un medic bun, nu injecții într-un cabinet obscur și ai stabilit că nu vrei să se vadă de la o poștă că buzele tale au fost injectate (scuze Kylie Jenner).

Standardul buzelor pline l-a stabilit societatea și nu ne putem  opune. Toate imaginile de pe Instagram parca au focus pe zone ale corpului bine curbate  ( da, despre sâni si posterior vorbesc ) iar în portretele selfie toată lumea are ochii mari, genele lungi și buzele pline, pline, pline ….

Dacă faci intervenția trebuie neapărat să aduni cât mai multe informații inainte.

Un minim de care să ții cont:

  1. Nu toate tipurile de acid hialuronic sunt la fel. Pentru buze se utilizează cele cu densitate medie. Aspectul natural se obține mai ușor cu  produse de top ( Juvederm, Restylane, Saypha). Pentru efectul ” am facut o mică injectie dar nu vreau să se uite toată lumea la mine “ este necesar sa comunicati medicului aceasta dorință pentru a nu avea buzele care nu va reprezintă .
  2. Cantitatea de acid hialuronic injectată variază în funcție de rezultatul dorit. Câțiva mililitri iți vor face prietenele să se uite mai cu atenție la tine dar daca vrei să ai buze de asistentă TV ar fi recomandat să stabilești cu doctorul injectări successive pentru ca pielea să se adapeze la noile volume.
  3. Înainte de intevenție, timp de 3-5 zile nu mai consuma aspirină, ibuprofen, suplimente cu multivitamine, vitamina E  pentru că acestea pot impacta reacția ta de după injectare și pot determina aparitia  vânătăilor.
  4. Nu te aștepta ca dupa intervenție fața ta să fie exact ca cea a vedetei favorite- Kylie. Fiecare avem o formă diferită a gurii iar proporția intre buze și restul feței diferă de la o persoană la alta. Nu are rost să îți stabilești așteptări nerealiste. Nici chiar Kylie nu arată exact ca o Kylie cand se trezește dimineața. Discută cu medicul tău, acesta îți va explica unde sunt punctele de injectare si de ce acele puncte vor schimba arhitectura buzelor tale.
  5. Acidul hialuronic nu ține o viață. Dacă acum pui o cantitate mare și vrei să ai buze voluptuoase de acum înainte, asigura-te că ești pregătită (emotional și financiar) să repeți operațiunea de două ori pe an.   Sunt și formule care rezistă un an dar reacția fiecaruia la produsul injectat  poate să difere.
  6. După injectare poți să îți reiei activitatea imediat. Îngrijirea este minimă, nu trebuie să îți iei concediu pentru asta. O să ți se recomande să nu iei aspirină și să bei apă multă (acidul atrage apa). Edemul care apare dupa injectare o sa dispară în câteva zile .
  7. Nu bea cu paiul și nu consuma lichide fierbinți, nu saruta pasional!
  8. S-ar putea să apară vânătai – ma ales dacă ai optat pentru injectarea unei cantități mai mari de produs. Deși nu apar în toate cazurile, daca vi se intampla sa aveti echimoze post procedură  acestea se pot  masca cu fond de ten; nu vă faceți griji  dispar în câteva zile .
  9. Ce se întâmplă dacă rezultatul e mai rău decat poți gestiona ? Revino la medic – există soluții pentru dizolvarea acidului injectat. Toate fillerele care se folosesc sunt pe baza de acid hialuronic, deci se pot dizolva cu ajutorul unei substanțe numite hialuronidaza , o enizmă care topește acidul hialuronic rapid și în siguranță.

Înainte de intervenție întreabă medicul despre orice crezi că ar putea impacta rezultatul. E de preferat să întrebi și să afli cât mai multe pentru a stabili așteptări realiste.

Disclaimer

Toate materialele de pe blog sunt destinate furnizării de informații celor interesați. Acestea insă nu inlocuiesc un consult medical, nu furnizează un diagnostic sau indicații de tratament. Pentru un diagnostic corect și complet al unor posibile  probleme medicale, va rugăm să vă adresați unui medic înainte de a iniția orice demers terapeutic. În analiza unor aspecte legate de dermatoestetică vă recomandăm să apelați la un consult medical de specialitate.