Despre mine

Sunt dr. Cosmina Șandor, medic specialist dermatologie-venerologie, şi mereu mi-a plăcut să descopăr noutăţile din meseria mea. După încheierea studiilor de specialitate în dermatologie, am continuat să mă perfecţionez pentru că îmi place să fiu în permanenţă la curent cu tot ce e nou în profesia mea. Inovaţiile nu doar îmbunătăţesc actul medical, ci le şi aduc pacienţilor rezultatele dorite mai rapid şi mai eficient.

Am început să scriu acest blog din dorința de a împărtăși informații corecte cu cei interesați să-şi păstreze atât frumuseţea, cât şi sănătatea. Pe parcursul carierei, am văzut nenumărate cazuri în care rezultatele nu au fost cele dorite din lipsa informării solide înainte de alegerea unei proceduri: de la tratamente pentru probleme dermatologice serioase care nu au funcţionat pentru că nu erau corect urmate, până la cazuri de estetică medicală cu rezultate dezastruoase. În cele mai multe situații, lipsa de informaţii corecte a stat la baza acestor probleme. În afara costurilor suplimentare ulterioare, cu siguranţă trebuie să avem în vedere și consumul emoțional însemnat atunci când suntem dezamăgiţi de rezultatele unei proceduri estetice sau medicale.

Dacă vreți o comparaţie simplistă… e ca în curele de slăbire: ce a funcţionat foarte bine la o prietenă din copilărie, s-ar putea să nu se potrivească oricui. Fiecare este unic în felul său, motiv pentru care soluţia pentru orice tip de problemă se poate stabili doar în urma consultației cu medicul specialist.

E adevărat că nu putem opri timpul, dar cu siguranţă putem ține sub control sau atenua semnele trecerii lui. La fel de adevărat este şi că nu putem schimba caracteristici genetice, dar asta nu înseamnă că nu putem îmbunătăţi anumite trăsături pentru a pune în armonie exteriorul cu interiorul.

Indiferent de situaţie, e vital să avem repere corecte pentru a stabili aşteptări realiste şi a ajunge, în final, la rezultate care să ne facă să zâmbim mai mult.

“Doar dacă ai informații corecte poți să faci alegeri deștepte.”

Cu prietenie, Dr. Cosmina Sandor